YTR #4 Cosmonauți sau Dincolo e (oare) mai bine?

Explorează rubrica YOUNG THEATRE REVIEW și descoperă cronici ale spectacolelor prezente în secțiunea competițională a festivalului, realizate exclusiv de studenții anilor II și III ai Teatrologie – Jurnalism Teatral, Departamentul de Studii Teatrale din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”. 

În acea zi 5 eroi și-au aruncat planeta la gunoi

Important e că 5 oameni au vrut să fugă undeva departe

Și 5 actori au vrut să fugă cu ei…

Sunt multe momente când, în viață, problemele nu își mai găsesc rezolvări, când orice soluție e în zadar, iar neputința ne învăluie toată ființa. Cu atât mai mult când apare ceva neprevăzut și incontrolabil, ce dă peste cap întreaga omenire. Pandemia nu are cum să nu lase urme. Această perioadă pe care o traversăm cu toții ne-a demonstrat faptul că oamenii au o putere nesemnificativă în fața naturii și că a petrece timp cu tine însuți poate fi mult mai greu decât am crede. Deși iniţial totul părea ca o reîntoarcere la ce e important cu adevărat, la o readucere a unui echilibru universal, sub semnul acestei temeri de necunoscut și al dezinformărilor, oamenii au traversat momente de la „a fi împreună” pentru a fi bine, la neacceptare tradusă prin dezbinare și frustrare. Pentru mulți, opțiunea de „a părăsi” planeta ar fi fost modul ideal de eliberare, probabil cea mai ușoară, în care nu este nevoie de o confruntare directă cu demonii interiori și cu lucrurile din jur.

Spectacolul Cosmonauți sau Dincolo e mai bine… este rezultatul întâlnirii unor tineri ce au ales modelul de „a fi împreună” în aceste vremuri de restriște, având dorința de a crea și de a juca, firească tinereții și prospețimii lor. În regia Andreei Lucaci, montarea are la bază un text scris de către Alexandru Ivănoiu, acompaniat de intervenții muzicale și își dorește să contureze o lume mai îndepărtată (sau nu) peste care pandemia a avut efecte puternice. Din nefericire, atmosfera creată aduce mai mult cu o situație dintr-un film sci-fi pentru adolescenți, unde profunzimea se regăsește în doze mici şi totul pare alcătuit din jumătăți de măsură.

Oare cât durează să atingi un nivel de saturație astfel încât versurile cântate de Smiley  Plec departe, plec pe Marte /Și acolo poate, poate, poate… să îţi devină motto? Ş în virtutea acestui refren decizi să laşi totul pentru a participa la un experiment în urma căruia se vor selecta persoanele norocoase ce vor coloniza planeta Marte. De la început, spectatorii sunt invitați de către actori să intre în universul lor science fiction, plasat într-un timp îndepărtat, peste care au trecut mai multe pandemii și războaie. Ne este expusă problema, suntem rugați să acceptăm toate convențiile și să ne folosim imaginaţia pentru a construi spațiul de joc. Acest început are premisele unui exerciţiu de regie pe care îl poţi întâmpina cu scepticism. E o imagine şcolărească construită în jurul unei utopii legate de pandemie.

Cei cinci protagoniști, Titus, Tina, Diana, Marius și Nicoleta, sunt uniți de aceeași deviză: Sunt un nimeni pe Terra, caut Nicăieri. Colonizarea pe Marte pare a fi singura soluție pentru a se salva dintr-un univers mâhnit și plin de suferință. Vor un nou început. Așadar, pentru două luni sunt aduși în Complexul subteran OMIS-NASA pentru selecție. Ghidul lor în acest proces este vocea A.I.A (Artificial Intelligence Assistant). Procesul pare a fi mai dificil cu cât zilele se scurg, apar frustrări, dorințe, remușcări, ba chiar decizii luate din impuls.  Relațiile dintre personaje se nasc treptat, dar nu sunt duse până la capăt; totul e foarte schițat. Personajele întruchipează diferite tipologii, iar aceste trăsături dominante sunt exagerate ostentativ de către actori. Diana e o corporatistă obsedată de organizare, Titus Șandor Jr e un fiu dezertor, iar Tina – al cărei nume vine de la „Carantina”, deoarece e un copil născut în pandemie – reușește să îi țină piept lui Titus. Şi pentru că nu putea lipsi iubirea, între Marius și Nicoleta, care începe să conteste decizia luată, se naște o vagă poveste de dragoste.

Scenografia este minimalistă, protagoniștii folosindu-se de întreg spațiul pentru a reda ideea de complex de testare NASA în jurul  unui panou alb cu leduri, pe care apar și proiecțiile ce adaugă explicații suplimentare. Universul muzical al „Utopiei Marțiene” este creat prin detaşarea de personaje. Acest lucru nu face decât să spargă acțiunea și atmosfera creată, oferind impresia a două lumi ce se ciocnesc fără a avea un punct comun de întâlnire.

Cosmonauți sau Dincolo e mai bine… e un spectacol ce porneşte de la o intenție bună, o încercare de manifest în perioada pandemiei: Aici e-aglomerație, alergăm toți pe loc, /Întreaga populație e-n stare de șoc… Din nefericire, nu reușește să devină mai mult decât imaginea unui spectacol cu influențe sci-fi, compus din drumuri abandonate la jumătate și acțiuni anticipate.

o cronică de Ariana Paul

studentă anul II, Teatrologie – Jurnalism teatral, UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti

Află mai multe despre spectacol și când îl poți vedea AICI.

Articolul nu reprezintă în mod necesar poziţia organizatorilor festivalului. Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu” nu este responsabil de conţinutul cronicilor din rubrica YOUNG THEATRE REVIEW și nici de opiniile celor care le semnează. Acestea sunt în întregime responsabilitatea studenților din anul II, Teatrologie – Jurnalism teatral, UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti.