Mitul lui Icar a fost odată un avertisment îndreptat către individ. Anima Hibris susține că această interpretare nu mai este suficientă. Hibrisul contemporan nu este o transgresiune personală, ci condiția inconștientă a unei întregi civilizații aflate în ascensiune accelerată. Construim sisteme pe care nu le putem înțelege pe deplin, ne mișcăm cu viteze care nu permit contemplarea și confundăm aroganța cu virtutea. Arcul icarian ne cuprinde acum pe toți. O figură umană în mărime naturală, modelată în sârmă de oțel galvanizat, reprezintă întruchiparea acestei stări colective. Aripile sale, formate din plexiglas acoperit cu hârtie de calc, poartă un vocabular schimbător de clase de cod C++, ecuații fizice și cuvinte latine: virtuți și vicii în alternanță. Limbajul moștenirii tehnologice se rezolvă în limbajul devenirii morale, creând un arc peste milenii. Instalația este pasiv-activă. Nu necesită interacțiune deliberată, simpla prezență a privitorului este activarea.  Senzorii de proximitate detectează apropierea, declanșând o mașină de stări care intensifică progresiv conținutul proiecției și răspunsul luminii. Anima Hibris nu avertizează, ci reflectă. Privitorul nu-l observă pe Icar, ei sunt Icar. Prezența lor accelerează sistemul către starea sa cea mai intensă, punând în aplicare însăși dinamica descrisă de lucrare: complicitatea inconștientă a celor care stau aproape de ceva care arde.

Sergiu Ardelean lucrează cu lumina ca material primar, ca mediu de modelare a percepției și esteticii care guvernează experiența vizuală. Are peste douăzeci și cinci de ani de lighting design pentru scenă, televiziune și film, dar mai ales pentru public. În mod organic își manifestă interesul de a explora universul instalațiilor și linia fină dintre lumină, formă, date și identitate digitală, fascinat de forța creatoare a plasticii vizuale.