La sfârșitul anilor ’90, situația artelor vizuale în România era cam următoarea: o parte dintre artiști erau tradiționaliști, mai cu Dumnezeu și cu credința, cealaltă parte erau cu New Media și computere. Și unii, și alții erau, evident, cât se poate de serioși. Ei, și la acel moment apare de nicăieri – adică de fapt din atelierele UNARTE – grupul Rostopasca: o gașcă de tineri dilii și haioși, care nu se luau nici pe ei, nici arta lor prea în serios: pictează pe cartoane, fac performance-uri complet trăsnite – și totodată au un succes uriaș și ajung dintr-un atelier amărât de pe Vespasian la New York și la Bienala de la Veneția. Ei, spectacolul ăsta e despre ei: Angela Bontaș, Alina Buga, Nicolae Comănescu, Dumitru Gorzo și Alina Pențac. Și despre ăia 3 ani și ceva în care au rupt gura târgului cum n-o mai rupsese nimeni până atunci și au dat peste cap modul în care se făcuse artă până atunci în România.